Mi-e dor de tine, om frumos...

Mi-e dor de dorul tău de mine,
Nu cel de acum, de cel ce-a fost odată,
Când gura îţi rostea numai cuvinte tandre,
Ce inima-ţi simţea cu adevărat,
Iar dragostea-ţi era înflăcărată.
Un Romeo îndrăgostit erai din poartă.

Mi-e dor de doruL meu de tine,
Nu cel de acum, certat cu timpul nou,
De cel ce-a fost o dată de simţuri sufocat,
Când sărutările fără nesaţ mă înfiorau
Şi inima în pieptul meu bătea s-o spargă.
O Julietă eram, înflăcărată toată de iubire.

Mi-e dor de îmbrăţişările curate,
Ce nu credeam că vor pieri vreodată,
Mi-e dor de cerul înstelat privit din iarba înaltă
Şi de concertul greierilor fascinant,
(când urşii rătăciţi aproape ne gâdilau în talpă)
Când Luna curioasă ne însoţea discretă.

Mi-e dor de râsul nostru sănătos şi însetat de glume,
(ce uimea mereu auditorii)
De băile de apă şi de soare lângă stânci abrupte
Sau lângă focuri înalte ce Luna eclipsau,
În mijlocul naturii uimitoare,
Când frăguţele aromate
gurile ne îndulceau mărinimos,
Iar zilele noastre musteau de încântare.

Mi-e dor de tot ce-a fost frumos odată,
De tinereţea noastră mereu invidiată,
De dragostea cu timpul ei discret.
Mi-e dor de tine, om frumos!
Greşelile cândva nesuportate ţi-am iertat...
Dar timpul nu le iartă,
Doar dorul a rămas nevinovat.

poezie de Valeria Mahok (3 decembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!