Cruci de catifea
M-ai răstignit o vreme, pe cruci de catifea,
cu voia mea de suflet, pentru plăcerea ta.
Credeam că ești ca mine, din Soare zămislit,
și-n mijlocul furtunii, în DOI am fi vâslit.
Dar eram adormită când, în crăpat de zori,
mi-ai pus cătuși de ghimpe și eu credeam că-s flori.
Buchete de dureri, stropite cu otravă,
zilnic îmi dăruiai... spunând:"Cât mi-ești de dragă!..."
Și-am amețit deodată, pe cruce, neștiind
că pe sub catifele curgea iad clocotind.
Erai scorpia lui care se preschimbase
în zburător prin veac, cu aripi de mătase.
Dar moliile urii, mocnind, făceau prăpăd
și rodeau catifeaua... și-am început să văd.
Pe cruce de minciuni, cu-ale vrăjitoriei,
cine mă răstignea? Asul bufoneriei!
Atunci, mi-am amintit că lumea se împarte
în Sufletele vii și... sufletele moarte.
Mi-am făcut semnul crucii, am spus trei rugăciuni
și-am scăpat de sub vraja unei putreziciuni.
Stigmatele rămân, le ung cu mir și-agheasmă,
mă rog la sfinții mei de pe catapeteasmă.
Ieșind din visuri moarte, m-am liniștit și eu...
Mă cuibăresc în mine... e bine-n cuibul meu!
Am obosit cumplit să mă disip în haos!
Vorba celui POET: "Mi-e sete de repaos!..."
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.