Linia destin
De-ar fi ca furtuni să-ndrăznească
Iubirea din noi să scufunde,
Uita-voi de forma-mi lumească,
Putere-mi voi trage din unde,
Taifun răsărit de niciunde
Voi fi, cu putere zeiască.
Cu tine alături, sunt stâncă
Ce-aruncă talazuri spre ceruri,
Sunt forța din bezna adâncă
Ascunsă-n eterne eteruri,
Sunt foc ce se-ascunde prin geruri,
Iar tunetul vocii mi-e râncă.
Tu-mi ești și zeiță, și muză,
Lumina din suflet, o rază
Aleasă a-mi fi călăuză,
Iar inima mea o veghează,
Căci e un destin ce-mi așează
O linie-n palmă ca scuză.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.