Nedumerire
Pe cartea de muncă a visului
S-au notat zilele de lucru...
Zile... sau nopți?!
Mă plâng deseori de insomnie
Un zâmbet periculos și mizer
Ascuns sub radicalul
Pleoapelor plumburii.
Îngeri-stihii,
Frământă coca nopții...
Dimineața, lacrima se transormă în brumă.
Gălbenușul de lună,
Strălucește ca o gutui coaptă.
Așteaptă!
Coapsele nopții au urmele vineții
La margini de zi.
Nu mai vii? Nu mai vii?
Corespondentul tăcerii
Este ridicarea la putere a visului.
Bună dimineața!
Am să rămân altar
Pe care visul pășește...
Nu are voie să-și murdărească
Tălpile argintate.
Trebuie să lumineze în noapte...
Tu, ai fugit ca un laș,
Escaladând zidurile unui templu-oraș.
Sigur te vei întoarce, june de miere,
Învelit în petale
De sentimente rebele...
"La revedere!"... "La revedere! "
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.