Străinul
Când avem timp, ne mai facem amândoi mici,
luăm cărțile cu Povestiri Istorice
din copilăria comună
și ne explicăm cu cine am ținut fiecare la Cruciade.
Dacă ți-e frig,
imi povestești despre un tărâm fermecat-
La-noi,
și mă tachinezi întrebându-mă când vine vara;
marea mea are gust mai sărat, îți răspund trufaș,
de mare adevărată, are plaje cu scoici
și miroase seara.
Ne îndârjim amândoi să ne așezăm în centrul lumii
și trasăm conturul lui acasă (ne)învățat la școală-
Țara,
teritoriul unde locuiesc anotimpul preferat
și singura limbă în care credem că putem fi înțeleși,
limba în care ne înțelege mama.
Iar limita aceasta care ne înfașă
și desparte între ai noștri și altceva,
granița asta mi se pare că trece
printre ceașca mea de cafea și a ta.
poezie de Ioana Pascaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre țări
- poezii despre învățătură
- poezii despre timp
- poezii despre seară
- poezii despre plajă
- poezii despre mamă
- poezii despre limite
- poezii despre istorie
- poezii despre graniță
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.