Poveste despre ţara mea

Povestea ce-ţi voi spune astă dată
Nu începe cu a fost odată.
E povestea unui dor nestins
Ce eternitatea toată a cuprins.
Să ştii copile că-i un loc de vis în astă lume
Unde doinele plâng pe coline,
Buciumul sună prelung
şi clopotele sună-ndelung.
Ca vinul vechi păstrat în pivniţe străbune
dospite doruri iubirea întreţine.
Geneza unui neam de daci neînfricaţi
noi o transmitem prin legenda bravilor bărbaţi,
ai gliei străbune, soldaţi.
Decebal şi Burebista legendari conducători,
Ţepeş, Ştefan şi Mihai, voievozi şi domnitori
Viaţa şi-au sacrificat pentru acest pământ cu flori.
Pajişti, munţi cu pântecele pline,
Râuri repezi cristaline,
Marea cea mare şi holdele-aurii
Sunt suflet şi trup ale acestei glii.
Aici cântă ciocârlia lui Zamfir,
Balada lui Porumbescu adie ca un zefir
Coloana lui Brâncuşi susţine pentru noi
Iubirea lui Dumnezeu,
Aşezaţi la Masa Tăcerii sufletele ajung în apogeu.
Albastrul de Voroneţ ne veghează credinţa
Moaştele Sfinţilor la Argeş ori Suceviţa
păstrează pentru noi curajul dar şi umilinţa.
Cu sfinţenie păstrează copile
Nectarul creat de albine
Şi du mai departe sfânta moştenire!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!