Centenarul Unirii

În amintiri netrăite dar de sânge simţite
Cu unghiile cugetului scurm,
Culeg crenguţele de vitejie înverzite
Durerea amputării vreau să curm.

C-o sută de ani m-am întors înapoi
Visul românilor devenise real
Din ceruri cădea bucuria peste ţară şi noi
Cavale sunau al nostru drag ideal.

Dar iată că-n anul nefast patruzeci
Duşmanii un pact numit Molotov au făcut,
Graniţele-au dărâmat cu mii de berbeci,
Fraţii de fraţi au separat dincolo de Prut.

Din lacrimi amare de dor şi dulce fior
Speranţa românii-au crescut,
Visul Unirii devine din nou ameţitor
E timpul fârtaţi pentr-un nou început.

Veniţi români de pretutindeni la Alba,
Sub steagul tricolor să ne unim destinul
Căci centenaru-acesta-i zborul de columba
În zări să propagăm cântul capitolinului.

Pe masa mare a lumii noi să punem
O pâine din spice coapte-n mândrul soare,
Fără felii lipsă şi teamă de blestem,
Pâinea cea dulce a României Mare.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!