Mâinile tale
mâinile tale atrag neuitări
în ele găsesc profeția unui veșnic cer
clipe întrerupte dintr-o răstignire
pe un tărâm gol
fără aripi de înălțare
și o gheață subțire topită fără întrebări
ferestrele noastre sunt prea înalte
ziua e împovărată cu o mulțime de lucruri
ce-și strigă nemișcarea
noaptea e uitată în cărare
un mâine rămâne urcat în stele
sau coborât pe pământ
din peretele inimii se preling cuvinte
ce strigă surd în lumină.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Oana Frențescu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.