Din celălalt Cuvânt (şi-om învăţa...) (lui Rodian Drăgoi)

Dincolo de eşafodul lumii,
lumina lunii şi un poet dezorientat. Nu putea fi văzut. Strălucea. "Prea mult",
spuneau cei prezenţi la execuţie.
El îi vedea pe toţi şi pe fiecare în parte.
Le auzea glasul ca pe o poezie. Le inventa aripi ce se scuturau alert, în graţia ochiului său de miere şi de vers cald.
Doar scândura veche îi amintea de gloria unui arbore şi felinarul cel vechi,
din colţ,
de tăietura sprâncenelor, de corpul masiv,
tânăr,
în căutarea iubirii. Dădea semne că s-ar stinge uşor, când nimeni nu mai avea văz.
Întunericul doar lumina
şi în ochii săi de poet şi "din gura lui"...
Muguri verzi de Rai. Peste un pământ ars - rug unui preacuvânt.

poezie de Andreea Maftei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!