Parcurs
Am strigat: "viață"!
și gura mi s-a umplut
de laptele mamei
apoi,
cu umerii
încărcați de responsabilități,
cu genele grele
de nesomnul copiilor,
cu sufletul
plin de deznădejdi,
cu inima
îndurerată de răni
vin la Tine
iar tu mă înveți
că moartea este
singura certitudine a vieții
ori că...
durerile
nu stau în viață
când inima
este plină de iubire necondiționată
chiar dacă acei umeri
s-au chircit sub poveri;
recunoscând
lacrimile singurătății
am strigat: "moarte"!
și gura mi s-a umplut
cu pământ...
poezie de Cristian Neagu din Academia de poezie (9 noiembrie 2018)
Adăugat de Cristian Neagu
Votează! | Copiază!
1 Filofteia Oancea [din public] a spus pe 27 noiembrie 2020: |
| Însăși viața:nașterea, trăirile, singurătatea, sfârșitul într-o scurtă și superbă poezie . |