Un pumn... de tăcere
Sunt zile pe care cu tine le împart.
Simt timpul călător cum piere,
Îmi spun obosit... oglinda sa spart.
Dar... nu pot frâna... din crunta-mi durere.
Vorbesc doar cu mine, cuvinte ciudate,
Mă simt ridicat pe un nor.
În jur... se adună doar vânturile toate,
Să -mi smulgă din inimă, al tău dor.
Îți mîngîi privirea cu mica-mi speranță,
Sub patimă iubirii mă simt încleștat.
Tu... ești o himeră, o vagă dorință
Ce azi nu vrea să fie adevărat.
Un pumn de tăcere, mă mai frământă,
Îmi duc crucea, departe de zid.
Văd lacrima-mi dulce cum este frântă,
În mii de picături, care se pierd în vid.
E simplă durerea, nu mai dispare,
Tu îmi esti umbra pe care -o aștept.
Privesc către cer, departe în zare,
Și știu că -tr-o zi... te voi strânge la piept.
poezie de Ioan Cojocoariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ioan Cojocoariu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.