Toamna ca un dor de ducă

Nu mai risc a frunzelor ninsoare,
Toamna asta-i ca un dor de ducă,
Aruncând ispitele-n cărare...
Şi-ncercând, păcate, să producă.

Bate vânt şi ploi mă denigrează,
Pasiuni m-atacă... insistent...
Soarele zâmbind... exagerează,
Şi-i mai scade toamnei un procent.

Cârciumile cântă şi suspină,
Se îmbată... ultimii nebuni,
Toamna face-o baie de lumină,
În zăvoiul, roşu, de aluni.

Azi, în poala tinerelor doamne,
Sângerează... mustul inhibat,
Şi-s vândute douăzeci de toamne,
Pentru o minune... de bărbat.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!