Prinţesa din turn

Crescuse într-o vreme când, în ţară,
trufaşii seniori voiau putere
şi căutau, averea princiară,
s-o crească-n grabă, semănând durere
în rândul celor cu o viaţă-amară.

Plecaseră, demult, din vechea casă,
atunci când noul domn, cuprins de ură,
prin legea lui cea crudă, nemiloasă,
ameninţând cu o pedeapsă dură,
şi pâinea le-a luat-o de pe masă.

S-au aşezat în mijlocul pădurii,
departe de război şi de hoţie,
săraci, făr-adăpost sau de-ale gurii,
dorind ca libertatea să le fie
păstrată cu puterile securii.

Erau puţini, dar vrednici şi, cu anii,
au reuşit să-şi facă, împreună,
un rost, o viaţă nouă,-n care banii
n-aveau valoare-n casa lor comună,
în care fii erau chiar şi orfanii.

Pădurea lor le oferea de toate,
iar apele din râu, de peşte pline,
le completau vânatul, iar, curate,
poienile, sau margini de rovine,
erau cu multe grâne cultivate.

Ieşeau ades, în nopţi cu lună plină,
spre târguri, din ce-aveau ca să mai schimbe,
se strecurau, cu paşii de felină,
pe drumuri ce păreau pe ei să-i plimbe,
deşi distanţa nu era puţină.

Erau puternici şi atât de tineri,
încât erau priviţi de multe fete,
iar ei, de-un timp, nu mai aveau abţineri
priviri strălucitoare să-şi desfete
cu ochi ce-i admirau, cu mici reţineri.

Aşa a cunoscut-o: într-o seară
când, printre alte stele, o privire
cu ochi căprui, de-o strălucire rară,
l-au străbătut, spre suflet, cu iubire,
făcându-l să tresară prima oară.

Era în turn, era demult închisă
de-un nobil ce-a dorit-o de soţie,
dar ea, a lui, n-a fost nicicum dispusă
în viaţa ei, pereche să îi fie,
şi-a fost, în turnul dinspre nord, trimisă.

Cu fraţii lui, au fost discuţii dure,
dar, în final, au mers cu el în luptă,
au câştigat şi-au reuşit să fure
frumoasa ce din dragoste se-nfruptă,
prinţesă... într-o casă din pădure.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!