În vasul de sticlă
Mă trage iarba în pământ, mă
trage sufletul înspre cer
Doamne, sunt sfâșiat cum a fost Horea
pe roată, mă ascunde mlaștina
în miasmele ei fetide, mă poartă
plutele cadavrelor în descompunere
mă poartă glasul de copil al zorilor,
copil răstgnit la ferestrele mele
glas ce se vaietă peste orașul
adormit, și vine un miros de flori
din altă lume, emoția îmi taie
respirația, inima, biata mea inimă,
bate acum fără oxigen, în afara pieptului
În vasul de sticlă al clipei.
poezie de Mihai Duțescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mihai Duțescu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.