Esențializare
Maître, am amorțit nemișcată în atelier,
dar nu mai suport să-mi sfarmi, furios,
trupul croit în lut de atâtea ori...
Moidemoiselle, mă-nțelege, eu nu te
copiez, te creez, încerc să-ți dau energie
și expresie, înghețând irisul privirii,
de asta zdrobesc ca nebunul toate
reprezentările-mi eșuate, încă
nu reușesc să te pătrund...
Femeia model devenise și mai goală,
după ce meșterul care o plătea cu ora
îi explicase alchimia savantă a sculpturii,
dar nu se simțea mai luminată, ci
mai degrabă stană de piatră uitată,
de când lumea o femeie despuiată
e sortită zvârcolirii spasmodice, nu
amorțirii până la mortificare,
chinuitor exercițiu până când amurgul
aruncase peste ea, peste ei, peste Paris,
pledul, mai întâi bătând în albastru, apoi
absorbit treptat de-un negru ca smoala...
Sosise, în fine, vremea de a coborî de pe
soclu și n-apucase să se așeze bine pe
patul de scânduri, când sculptorul bărbos,
opintindu-se ca un bizon, se repezi asupra
goliciunii doritoare de mișcare, venind
dinspre inerția de peste zi către agitația
nocturnă. Îl îmbrățișase cu disperarea
naufragiatului aruncat peste bord, urlând:
"Omule, o să-mi deslușești, tainele toate,
Pătrunde-mă, Maître, pătrunde-mă..."
poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sculptură
- poezii despre femei
- poezii despre arte plastice
- poezii despre uitare
- poezii despre timp
- poezii despre ore
- poezii despre noapte
- poezii despre negru
- poezii despre nebunie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.