Să nu pierd visele
Să nu pierd visele
Am pus ochii-n călimară
Să se albăstrească
La noi, aici, în țară.
S-a albăstrit retina
Și albul ei din jur,
Nu mi-a ajuns culoarea,
Am început să fur.
Am furat câmpiei
Și cerului destul,
În clătinări nocturne
De hău am fost sătul.
Am străbătut caișii
Și florile de colț,
M-am înălțat pe munte
Să-i pun câte un bolț.
Să-nvârtă-a mea chemare,
Să caute în zori
Ochii de iubire
Care-mi dau fiori.
Demult eu am găsit
Doi ochi căprui, albaștri,
În timp ce ne iubeam
Treceam visele-n aștri.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.