Ne strigă, sonor, trandafirii
Visul meu eteric se transformă-ncet,
Într-un vis dogmatic, frust și desuet...
Se făcea, iubito, că erai pe-o scenă,
Sub privirea lunii, goală și obscenă...
Lângă tine, palid, mă găseam și eu,
Des-golit de suflet și de Dumnezeu,
Mă zbăteam, alături, ca să înțeleg,
Cum jumatea-mi strigă după un întreg!
Ți-am șters pudra de santal de pe gene,
De pe sânii păgâni și de pe sprâncene,
Îmbătătoarele arome ale voluptăților tale
Mă atrag, mă resping, m-adumecă-agale...
Dă-mi umbra umbrei tale și apa privirii,
Acum, când ne strigă, sonor, trandafirii,
Tu, creangă-nflorită în sânge de rodii
Renaște-mă-n tine și-n fine plasmodii!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Dumitru Sârghie. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.