Dor de Cosmești
Atât de dor îmi e de satul meu, de casă,
S-aud căruțele cum trec domol pe drum,
Ori să privesc la oi ce pasc în iarba deasă,
Din horn să văd ieșind un caer alb de fum.
Îmi este tare dor de școala mea din sat,
De învățători și de colegii mei de clasă,
Și de părinții mei, ce singuri i-am lăsat,
Și zi de zi așteaptă să mă întorc acasă.
Îmi amintesc și de priporul lung și nins,
Unde cădeam grămadă iarna de pe sănii,
Și de biserica cu policandrul auriu, aprins,
În care cu sfială făceam la Paști mătănii.
Și dor îmi este s-aud pe pod trecând,
Câte un tren ce fluieră în nopți albastre,
Sirena fabricii aș vrea s-o mai aud sunând,
Din prispa casei să admir în noapte astre.
poezie de Paul Aelenei din Toamna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.