Vertigo
Pe umerii mei albi cu alură de munte,
Zac toamnele, îmi lovesc ploile-i ferești;
Una cu mine sunt, uneori ceasurile cărunte
Mă izbesc cu un iz pronunțat de -tu nu-mi ești.
Pe umerii mei cu alură albastră de munte
Vine și cerul, verde crud în privire să-mbrace
Cruce, golașă de îngeri, făcându-mă punte
Până la gândul cumplit în care iubirea îți tace.
Pe umerii mei păpădie, aluzie la abis,
Trufașe stau aleanuri, surghiun absenței tale;
Las iar gingaș nenufăr, cărnii să-i stea deschis,
Poate mi-aduce vânt din mângâierea-ți moale.
În mâna ta mi-e suflet, în juru-i frăgezime,
Privighetoare-l cântă cu triluri de nuntiri;
Ah, inimă cu beznă cum pleci spre limpezime,
Păcat plin de capcane, cum cânți a trandafiri!
poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Cipriana Tanu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.