Necazuri
Tot omul are o problemă,
Mai mică sau mai mare,
La mine-i groasă, e extremă,
Ca la însurătoare.
De-un timp, am gol prin buzunare
Prin carduri bate vântul
Nu vă mai spun că, de la mare,
Mi-a cam pierit avântul.
Ea e frumoasă, e-admirată,
Dar am o mare teamă
Ca, într-o noapte-ntunecată,
Vreun hoț s-o bage-n seamă
Și să mi-o fure, s-o răpească,
Să plece cu ea-n lume,
Să-i facă rău, chiar s-o lovească
Și nervii să-mi consume.
Eu o iubesc, deși mă seacă
De prea mulți bani pe lună,
Cu leafa mea nu prea se-împacă,
I-ar trebui mai bună.
Fac tot ce pot să strălucească,
Îmi iau chiar de la gură,
Și n-aș mai vrea să se oprească
Din fugă, în natură.
Deși plimbările mă costă,
Că-i scumpă și benzina,
Mai scap de-o viață prea anostă
Și schimb puțin rutina.
Când merg cu ea, nu-mi fac probleme,
Sunt plin de-adrenalină,
Dar stau și mă întreb, de-o vreme:
Ce-mi trebuia... mașină?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.