Îngerul iubirii
ce știi tu femeie
astăzi plouă în lume
este toamnă în mine
noi am fost odată înveșmântați în sfinți
noi înseamnă doi
nu vorbi, ascultă
valurile mării, vaietul durerii
glasul tău din noi
rătăciți prin parc
ne plimbăm aiurea
mă strigai de mâine
frunza iar cădea
risipiți în lume
pe cărări ce dor
cad frunze în lume
noi plângeam în doi
mai venea o ploaie
cad stele șiroaie
eu cântam balade
la fereastra ta
deschideam o clipă
cu trupul, cu gândul
așteptam o toamnă, toamna nu venea
căutam femeia, regăseam o mare
te iubeam odată
pe covorul gol
dezbrăcam iubirea
risipind un foc
te deschizi în noapte
când vei fi a mea
tu erai iubita
eu eram un dor
mă vroiai de mire
eu, tragicul rapsod
erai existența
unui veac nărod
erai floarea mea
stea lucind în ea
mă înalț la tine
a te săruta
mă întorc la tine
și în astă noapte
te dezbraci de toate
a mă întreba
erai iar iubita
rătăcită-n brațe
și-ai tăcut suavă
a ultim suspin
sărutam femeia
și ploua mereu
te iubeam în noapte
printre valuri, șoapte
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Viorel Birtu Pîrăianu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.