Oricât ai vrea de mult...

Oricât ai vrea să pierzi din tine, azi,
Amânările şi greşelile ce ţi-au muşcat din viaţă,
Nu poţi scăpa prin ciur, aşa uşor cum crezi,
Consecinţele acestora, prezente azi în Sine.

Oricât ai vrea să-ntorci ninsorile topite,
Şă-ţi ucizi din ele cuvintele rostite la mânie,
Nu poţi s-acoperi şi să ştergi, durerile din cruce,
Cu care te-ai împovărat, pân' la judecata ochilor divini.

Oricât ai vrea să dai din tine lumii, azi,
O bucată de carne tăvălită-n frunzele pelinului amar,
Nu poţi să tai din tina ce-ţi îmbracă oasele, cu plumb,
Să respiri cu mai puţine legi încălcate, în faţa Ziditorului.

Oricât ai vrea să sfârşeşti ştiut şi iertat,
De cei ce ţi-au gustat hotărârile amare puse pe-o pită,
Nu poţi căuta şi-aduce-nnapoi, pur şi simplu,
Mieii iubitori ce-au fost otrăviţi, şi conduşi pe-o buză de râpă.

Oricât ai vrea să primeşti iertarea firii, azi,
Din limbile unor oameni ucişi nefiresc cu neiubire,
Nu poţi scoate din cimitire, inimile şi ochii îngropaţi,
A celor ce ţi-au fost mângâiere şi înlăcrimată rugă.

Oricât ai vrea să amâni ploaia şi plânsul,
Cu Soarele veşnic aducător de bucurii şi pace,
Nu poţi decât să primeşti neputincios ce-ţi întinde Isus,
Privindu-te-n oglindă străin, şi-n umbra sătulă de tine.

Oricât ai vrea să-ţi împarţi durerea şi timpul,
Cu cei trecători făcuţi ca şi tine din lut pieritor,
Nu poţi decât să accepţi zborul, şi pierduta lor siluetă,
În care frământă nevoia lor, şi nu boala inimii tale,

Oricât ai vrea să-ţi fie gustat gândul bun
De cei în care ai dat ieri cu pietre ori flori mărunte,
Nu poţi şterge păcatul, dar nici să te îmbogăţeşti,
Cu o clipă de conştientizare, pe patul de moarte.

Oricât ai vrea să primeşti cu patru braţe femeia,
Ce o să vină forţată de-un destin să te fure,
Nu poţi decât cu un singur suflet, şi-n două braţe,
Să o accepţi cu ochii închişi ori deschişi, resemnat.

Oricât ai vrea să-ţi faci cunoscută inima,
Ori moartea s-o-mparţi cu cei muritori iubindu-te,
Nu poţi să dai nimănui pricepere, să-ţi citească rărunchii,
În care doar Dumnezeu împarte şi lasă, Viaţa şi Moartea.

Oricât ai vrea de mult să nu mori singur,
Ori moartea s-o-ntorci măcar pentru o clipă,
Nu poţi să-ţi pui, un al doilea buric lângă al tău să simtă,
Greutatea din cruce, lupta din moarte, şi ultima lacrimă ce-ţi şterge umbra pământeană.

poezie de Adelina Cojocaru (24 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Votează! | Copiază!