Textul original este scris în limba română.
Sunt disponibile și traduceri în
franceză și
italiană.
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi aforisme despre justiție
| Anton [din public] a spus pe 9 februarie 2009: |
| Iertarea. Atât de creștinească! Și atât de nedreaptă! |
| Laura Soare [din public] a spus pe 9 februarie 2009: |
| In realitate, numai Dumnezeu poate fi cu desavarsire drept, pentru ca El stie si intentiile care au dus la acele fapte si, mai ales, stie daca vinovatul se caieste sincer pentru ceea ce a facut. Daca un infractor nu ar mai vrea sa faca fapte rele, ce sens ar mai avea pedepsirea sa? De ce ar mai fi tinut ani de zile in inchisoare, daca ar avea intentia sa-si rascumpere fapta prin fapte bune, contrare celor din trecutul sau? Daca ar sta la inchisoare, s-ar inrai iar, poate. Dar justitia nu are de unde sa isi dea seama daca respectivul inculpat regreta cu adevarat, sau nu. S-ar mai putea spune: chiar daca acuzatul nu mai vrea sa greseasca, il sanctionam pentru a da un exemplu celor din viitor. Aceasta ideie este cu totul gresita. Nu ar putea fi un exemplu si mai bun achitarea unui vinovat care a hotarat sa se schimbe? Cu siguranta, ca acesta ar fi un exemplu minunat: iata, pentru ca iti pare rau, te achitam si toti care se hotarasc sa paraseasca modul tau de viata vor fi iertati, asa cum ai fost iertat si tu. Normal ca, auzind aceste cuvinte, cel care deja s-a hotarat sa se schimbe, va fi si mai neclintit in hotararea sa. De aceea, Domnul Hristos ne-a poruncit sa nu judecam. |
| Domnica [din public] a spus pe 9 februarie 2009: |
Dreptatea oamenilor și dreptatea lui Dumnezeu sunt două lucruri profund diferite. Și cum iertarea este o însușire divină, ea se supune dreptății lui Dumnezeu, nu a oamenilor.
Frumos... În stilul său echivoc, autorul surprinde grațios (și cred că mai mult fără să vrea) paradoxul celor două planuri ale existenței umane, fața și reversul ei, deși ideea e clar abordată din perspectiva justiției omenești. |
| Domnica [din public] a spus pe 9 februarie 2009: |
Laura,
Căința este un alt proces, interior, care se judecă între om și Dumnezeu. În plan spiritual, prin căință, inculpatul poate fi "eliberat" imediat și necondiționat, dar asta nu implică neapărat și o achitare în plan fizic. Fiindcă omul care vrea să se schimbe, o va face și în măruntaiele pământului, dacă îl are pe Dumnezeu cu el. Iar dacă condițiile de detenție îl înrăiesc, înseamnă că oricum nu era vrednic de libertatea sa. Credința trebuie probată, prin puterea de a înfrânge răul din noi în cele mai aspre condiții. Nu uita că sfinții au fost cel mai greu încercați. |
