Dorința
Mi-am pus, mai demult, o dorință
Și-n grabă, în cugetul meu,
Mi-am spus, cu a vârstei credință:
"E-a mea și voi ști-o doar eu".
Închisă c-un lacăt prin visuri,
Ca nimeni s-ajungă la ea,
Dorința, trăind în abisuri,
Știa că e numai a mea,
Iar când s-a-ntâmplat, peste-o vreme,
Ca totul să se fi-mplinit,
A vrut să-mi rămână-n poeme,
Să aibă, acolo, sfârșit.
Și-mi este, mereu, o dorință,
Iubită și liberă-acum,
Îmi este a vieții credință
Și nu vrea să plece, nicicum.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.