Umărul nevăzut
Tata și-a luat rezervă o gură de aer,
În ea și-a ascuns probabil sufletul,
Din norul lăptos de ceață
Lăcrimează la rădăcinile florilor.
Eu le culeg, le leg cu pânza timpului
Și i le pun la candelă.
Forma lui închipuită le primește.
Zâmbind adoarme
Pe umărul nevăzut al pământului
Pe care-l sprijină.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.