Curcubeul gândurilor
Să fiu eu, oare, -acela vinovat
de strălucirea din privirea ta,
de zâmbetul de înger întrupat
în corp ce și zeițele ar vrea?
Să fie gândul tău la mine, -acum,
sau într-o-mbrățișare cu al meu
pe podul ce le pare-un simplu drum,
când, pentru toți ceilalți, e-un curcubeu?
Am chipul tău în mine, un tablou
pe care-l văd aievea și mereu,
am vocea ta, al inimii ecou,
te am în suflet, ca și cum ești eu.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.