Primăvara neîmpărtășită
Ai uitat că norocul
a trecut mai întâi pe la tine
și ți-a dat să bei
din încercările lui
de a imita fericirea.
Cuvintele
rătăcirii tale prin lume
se ascund azi în grabă
prin labirintul nepăsării.
Și tu încă mai crezi
că lumina,
pierdută în brațele amăgirii,
va găsi curaj
să învie primăvara
neîmpărtășită cu tine.
poezie de Ilinca Iulia Petre
Adăugat de Denisa Mitru
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.