De ziua limbii române

Limba noastră cea străveche cu rostirea dulce, sfântă,
E-o comoară nestemată ce-o păstrăm şi ne încântă,
Curge-n şipot ca izvorul, dulci fiori ne stăpânesc,
Zboară pe aripi de îngeri peste plaiul românesc.

În restriştile de vremuri, în durerea ei adâncă,
De vulturi ne-a fost păzită, gângurită-n vârf de stâncă,
Neamul ni l-a apărat sădind dragostea de ţară,
Nimeni n-a putut înfrânge existenţa-i milenară.

Graiul, pasăre măiastră ce pluteşte-n zboru-i lin
Ne-a adus lumină-n suflet răspândind harul divin,
De-or veni timpuri mai bune sau de vor rămâne reci
El ne va fi idealul ce va dăinui în veci.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!