Şi toate-s numai toamnă

se-mbracă iarăşi toamna-n rugăciune
şi totu-i tot mai trist si neinteles
e totu-n moarte si-n ziua ce apune
e-atat mister si totu-mi pare sters.

fosnesc in urma frunzele uitate
copaci-s tot mai goi in agonii
se risipesc si razele in ape
si chipul tau din amintiri.

se rup fasii din dimineti noroase
si ochii trecatorilor sunt imbrumati
nici salcia nu-i altfel doar marile-s spumoase
si zarea e-n rugina, n-ai ochii unde sa-i imparti.

se-aud oftand in ciuturi graiuri blande
prin ceruri toti astrii se nuntesc
din neguri se avanta razele zalude
si toate-s numai toamna in raiul pamantesc.

si-ncet se stinge rosul peste toate
si verdele apune linistit curgand
raman in rugaciune ramuri despuiate
si apele in cantec rece sfant.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!