Reflexe
răsuflă tăcerea, încremenește zarea
pierdută e uitarea în stâncă de piatră
păsări singuratice se pierd în noapte
răsună o apă prin ochiuri de munte
trec oglinzile timpului printre clipe amputate
reflexul cuvântului nerostit, la tâmplele sufletului
pe buze port legenda
în zborul unui pescăruș peste ape
sub raze arse de lună, sună agonic tăcerea
pe pragul sufletului ascult țipătul vântului
mă chem în taina sacră a sărutului
pe aripi frânte gândul poartă cuvântul
țipăt de pasăre peste amețitoare ape
mă cheamă abisul, uitat este visul
fug, în răsfrângerea nopții pe pleoape
ruga răsună în gând, căutând iarăși un drum
în altarul sufletului clopotul bate și bate
suspină timpul în palmă
plânge trupul singuratic pe buze de aramă
peste lac, zbor retezat de păsări sălbatice
seara se întorc la mal chemările
se scutură zările, țipă depărtările
gândul se frânge pe buze flămânde
plutesc aievea pe ape, biet pescăruș singuratic
în vale plânge orașul, a jale, nimeni în cale
mă cațăr pe spini spre munții semeți
mă ard depărtările, cad, mă ridic, în zbuciumul apei
la final cântam la o lăută
povestea unui om ce a visat odată
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Viorel Birtu Pîrăianu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.