Vă rog
aici este casa noastră
zâmbetul și zarea, plaiul și lumina, cântecul și marea
vă rog, poftiți afară
nu puteți intra cu cizmele în locuri sfinte
ați ucis rânjind
speranța, iubirea. puritatea
din jur, în noi
plecați în lumea voastră de lachei
vânduți pe patruzeci de lei
nu puteți gaza o țară întreagă
nu puteți da foc la omenire
nu puteți instaura domnia urii, a terorii, a minciunii
suflete malefice, suflete murdare
voi sunteți goi
un cor de scursori
pământul e plin de otrava din voi
iarba s-a uscat, florile au murit aici, cu voi
lăsați în urmă doar pleavă și gunoi
gunoi murdar, de soi
vă rog, vă rog...
plecați odată dintre noi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.