În mine, poezia
Vântul și-a întins aripa peste vara dezbrăcată,
Ploaia stă la pândă-n ceruri, ca un cerber nemilos,
Eu mi-ascund poemu-n poale, să nu mă trezesc deodată,
Că mi-l fură toamna asta, cu alaiul ei pompos.
Și se ghemuie, se strânge, ca un prunc la sânul dulce,
Pe sub piele se târăște și în sânge mi-a pătruns,
Lăngă inimă se-așază, eu îl las să mi se culce
Cu tic-tac-ul, cânt de leagăn și îmi este de ajuns.
Nu-l atinge vreo stihie, hiberenează fără grijă
Și va încolți când vremea învierii va veni,
Doar de nu-l atinge glonțul, doar de nu-l rănește-o schijă,
Când m-or troieni ninsoarea și înghețul și-oi pieri.
Tu să fugi, când simți că moartea-mi dă târcoale, să mă fure,
Să-ți iei versurile toate, și nici titlul să nu-l uiți
Și te-ndreaptă cu pași repezi, sub feriga din pădure,
Eu voi fi în frunza verde, o să-ți cânt, tu să m-asculți!
Poezia mea nebună, scrisă-n nopțile de veghe,
Să înmiresmezi pădurea și câmpiile cu maci!
Îmbrăcată fără voie, în a morții lungă zeghe
Te voi recita pe cruce, ca în veci să nu mai taci.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.