Mărie, Mărie!

Tu, Sfântă Mărie, azi ai adormit...
De la Răstignire, nu ai mai zâmbit...
Dar seninu-ţi suflet în Cer s-a suit,
Lângă Tatăl Nostru şi Fiu-Ţi iubit.

Fecioară de vis şi nevinovată,
Tu ne linişteşti, la necaz, îndată,
Nu ne cerţi vreodat', pentru nicio pată,
Suntem răi sau buni, ruga-ţi e-ascultată.

Tatăl se îndură şi iartă păcat,
Fiul ne ascultă şi ne ia oftat,
Dară noi uităm, ne-ndreptăm spre altul
Ceru-ntreg trădăm pentru Necuratul.

Când promite el şi verzi, şi uscate,
Tare te mâhneşti, verşi lacrimi curate,
Chiar dacă ni-i plin podul de păcate,
La fel ne iubeşti şi nu ne-ntorci spate.

Iar te rogi de Fiu să nu ne-osândească
Şi, spre Dumnezeu, vorbă să rostească,
S-ajute din nou credinţa să crească,
În Lumina Lui să ne mântuiască.

Mult păcătuim, dar iertarea-i mare,
Că e loc destul, pentru toţi, sub Soare.
Astăzi, pentru noi, e grea întristare,
Că ne-ai părăsit, minune de floare!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!