Chemarea vechilor porunci

Azi, te invit prin amintiri s-asculţi
un freamăt ce se-aude şi acum
pe ţărmul cu acelaşi vechi parfum:
al tău, al meu şi-al paşilor desculţi.

Închide ochii! Simţi? – eram doar noi,
călcând pe fire-ncinse de nisip,
cu fericirea-n suflet şi pe chip,
încrezători în viaţă, amândoi.

Aveam o strălucire în priviri
şi-o mângâiere-n fiecare gând
ce devenea un val de mare blând
pe trupul aşteptatei regăsiri.

Deschide ochii-acum şi spune-mi: tu,
auzi chemarea vechilor porunci
când simţi parfumul verii de atunci?
Îţi văd sclipirea-n ochi, nu spune "Nu!".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!