Ultimul țărm
Am mai privit o dată și-ai răsărit din mare,
În urma mea un lanț de amintiri aveam
Cu zale ferecate peste întreaga zare
Și zile înnodate, pe toate le striveam.
Nu te-ai sfiit, știind că va veni sfârșitul,
Că orice lucru bun de-oparte l-ai oprit,
Din gânduri împărțite între-albastre valuri
Doar stropii reci și grei, din tot, am nimerit.
Am zăbovit în urma-ți privirii tremurânde
Rupeam sclipiri din umbre pornite dintre noi
Plecat, fără măcar un zumzet să se-audă
Rugam din suflet norii să scuture din ploi.
Păream o amintire cu spatele la tine,
Un pic în vijelia pornită din senin,
Lipseam din visele ce le vroiam să vină
Și seara se lăsa cuprinsă de venin.
O mare zbuciumată acum, dar fără mine,
O ieftină culoare dintrun străin destin,
Priveam în urma ta și totul se topise
Și fiecare plaja imi devenise spin.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.