"Mă cred fluturele ce stă nemișcat pe piciorul tău..."
ai spus
iar lumea din jurul meu
a devenit atât de mică
încât
m-am simțit inutilă
cu brațele moi
cu tâmplele zvâcnind de durerea cuvintelor tale
și când n-am putut să mai respir
am închis ochii
de parcă sub pleoapele mele
se ascundea
o grădină imensă
unde strigătele stau suspendate
și vezi tu
mă tem să te crezi fluture
că toamna fluturii trec în uitare
și nu vreau să îmi fie dor
nu încă
pentru că n-am apucat
să gustăm
din întâmplarea noastră
ca dintr-un fruct zemos
și să ne limpezim poveștile
să ne ștergem brațele
de sânge
să alergăm desculți prin toate visele
ca și când tot ce am trăit până acum
a fost nimic
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.