Umărul drept
Mă doare umărul drept.
Păsările răpitoare ale Pustiei
au tot mușcat hulpav
din carnea lui,
lăsându-l gol și decojit
asemeni unui cuib părăsit.
Apoi înaripatele au zburat,
fâlfâindu-și aripile negre
peste stârvurile deșertului,
mutilate de ciocurile lor însângerate.
Pășesc cu greu prin Negev,
sunt o umbră călătoare
ce-și caută trupul pierdut.
Tânjesc după Casa tatălui meu, Abraam,
refugiul meu milenar,
spre care mă poartă, instictiv,
picioarele obosite, și dogorite
de nisipul fierbinte.
Mă doare umărul drept
de-o rană urâtă și grea.
Descărnat și învinețit,
osul coclit miroase greu.
Doamne, aștept Mâna
care să toarne untdelemnul
și vinul înnoirii, peste el...!
Iar la întoarcere,
la o altă Întoarcere,
către Casa tatălui meu,
Abraam,
în mijlocul Șir-ului
de bucurie,
știu sigur că Tu
îi vei răsplăti
Mâinii samaritene,
însutit și-nmiit.
poezie de Daniela Reghina Onu din Pași printre pietrele Sionului (august 2011, București)
Adăugat de Valentin Mesianic
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.