Oglinda din afara timpului

Oglinda din afara timpului am privit
şi modul meu de-a prinde viaţa l-am văzut
lacom şi pofticios căci ultima ocazie s-a ivit
cu lumea să mă raportez în cercul devolut.
Impulsul ce fierele-mi mişcă e provocarea,
poate pentru că de mici am fost învăţaţi
mai buni decât noi înşine să fim, precum zarea,
ori poate, pentru a ne simţi destul de importanţi,
ne creşte vrerea de a cunoaşte răsuflarea
dorinţei de-a iubi ce se-adânceşte precum marea.
În fond, lumea toată-i o descoperire
care cere negreşit o acţiune.
Acţiunea de-ar fi un sentiment,
stimulentul ne-ar duce oriunde fără viriment
şi dacă lucrarea ar fi un cuvânt,
cu siguranţă "exist" ne-ar fi acoperământ.
Am avut zile cu cerul în mână
şi nopţi albe cu rele şi bune împreună,
dimineţi speciale dar şi aparent egale
şi-n aceeaşi mişcare constantă
continui căutarea uneori delirantă,
aştept acţiuni ce existenţa-mi completează.
Între timp, visez şi mişc munţii,
mut aşezări şi cursuri de ape urmăresc
dar dorul de-a cunoste nu se stinge
căci viaţa-i paleta infinită de emoţii,
de gesturi şi idei ce slăvesc spaţiul
înfipt în prezent sau pierdut în imaginarul vieţii.
Apoi, din nou vreau emoţii şi senzaţii,
iubire vreau şi mă întreb de îmi ajunge
când mult prea mare-i cererea care mă frânge
de-a fi eu însămi chiar şi în oglinzile de sânge.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!