Pe Valea Cernei
Pe Valea Cernei, un apus de soare
se-ascunde printre stânci pierdute-n nori
ce își transformă albul în culoare
împrumutată dintr-un câmp cu flori.
Pădurea înceteaz-orice mișcare
și totul pare c-a încremenit,
petalele se strâng la câte-o floare,
chiar apa din izvor a adormit.
Se-aprind, pe cer, lumini, apare Luna,
pe râu, se duc la vale vechi povești,
ce se aud aici dintotdeauna,
cu iorgovani și fețe-mpărătești.
Pe malul apei, două siluete
se-apropie încet, cu pași timizi,
și nu-ncetează ochii să-și desfete
cu frumuseți de care sunt avizi.
Se-apropie cabana și, -n surdină,
se-aude-o melodie... se opresc...
... un singur martor au: e luna plină.
Îmbrățișați, dansează... se iubesc.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.