Priviri furișe
Ești dulcele care mă înfioară
Și gust de sare ce îți simt pe piele,
Ești universul unde gându-mi zboară,
Ca să-ți culeg în dar, buchet de stele.
Am să te rog să le așezi în glastră,
Să-ți lumineze drumul către mine,
Ca să putem, în nebunia noastră,
Să credem că tot cerul ne-aparține.
Nu se pot stinge, poate, niciodată
Atâta timp cât suntem împreună,
Fecior timid și-o preafrumoasă fată,
Ce se privesc în ochi, mână în mână.
Zâmbești din nou, sfioasă, preacurată
Și eu mai fur de pot, o sărutare,
Te fâstâcești, o clipă, dintr-o dată
Iar eu infricoșat îmi cer iertare.
Tu râzi și-ți spui... săracul.. mă iubește,
Dar e copil la suflet și e blând,
Iar gândul meu, în el, se ghemuiește
Ca inima să i-o ascult bătând.
Și uite-așa ne vom iubi de-a pururi,
Chiar dacă peste tot e disperare,
Eu fi-voi apa care-ți curge-n râuri,
Iar tu... fior de val la mal de mare.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.