Trezie

fiecare clipă e ca un cocoş ce cântă
te privesc, văd o lume bogată pe care o ţii în mâna ta stângă
aurie ca un gest al lui Buddha
statuile din lemn au tăcut şi Ceres e bolnavă şi miroase
a brad uscat
e linişte şi cometele scârţâie ca nişte sănii
prin Calea Lactee amintirile se repetă
trec trenuri
prin zăpadă şi printre toate micuţele flori galbene
printre peştişorii din micul iaz
unde am întârziat privind atât de fericită, de parcă eram o driadă

printre arbori plâng secolele şi poeţii,
totuşi cocoşul cântă
a ploaie, a dimineaţă şi încă ceva ce nu mai ţin minte
un şir de animale de curte plouate şi triste fiindcă
împăratul a cerut o suovetaurilia
sunt o inimă a nimănui în care intră soarele
şi merg să culeg brânduşe

dorm liniştită ca un iaz de munte
dar şi atunci cocoşul cântă

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!