Sărută-mi ultima clipă
Ultima seară împreună,
Apoi, tu vei pleca departe,
Mai ține-mă te rog de mână,
Căci cerul mâine ne desparte.
Să-mi lași te rog ultima clipă,
Ascunde-mi-o într-un sărut,
Să-l port pe-a gândului aripă
Ca dragostei să-i fie scut.
Îl voi păstra pe veșnicie
Și am să-l returnez cândva,
În altă viață, numai ție,
Ne-om regăsi, te-oi căuta.
Iar când vom fi din nou alături,
Nu te voi mai lăsa să-mi pleci
Precum un fulg purtat de vânturi,
Ne vom iubi frumos, pe veci.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.