Singurătate
Singurătatea mea, o mână-ntinsă,
Spre clipele ce s-au eternizat,
Bat degetele la o ușă-nchisă,
Cuvintele prin ea nu mai răzbat.
Singurătatea mea, o apă-adâncă,
În care mă afund până la gât,
Nu-i nici un mal și nici un colț de stâncă,
Sunt eu și necuprinsul, doar atât...
Singurătatea mea, o noapte neagră,
Deși în suflet vreascuri pun pe foc,
Există ochi în stare să-nțeleagă
Lumina flăcării acestui loc?
Singurătate, tâmpla mea fierbinte,
Să scriem toate-aducerile-aminte!
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mioara Anastasiu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre singurătate
- poezii despre lumină
- poezii despre suflet
- poezii despre stânci
- poezii despre noapte
- poezii despre negru
- poezii despre foc
- poezii despre existență
- poezii despre degete
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.