Domnul vede, Domnul iartă
Crini și trandafiri, flori multe
Râd privirii tale-n curte,
Dintr-un colț ascuns, pe bune,
Eu te caut printre rune.
Tu zâmbești, la cine oare,
La un mugure de floare?
- Nu fi hoț, te-am observat
Când te-ai strecurat prin gard!
Hai în casă, la răcoare,
Soțul e în depărtare,
Eu sunt singură și mor
De dragoste și de dor!...
Crini și trandafiri, flori multe
Au ascuns iubirea iute
Și fără nici un păcat
Raiul ne-a înmiresmat...
Eu te caut printre crini
Scumpă floare din vecini
Cu dragostea înfocată
Domnul vede, Domnul iartă!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.