N-am să știu
n-am să știu acum cât braț să-ți întind,
cât pe contrasens aiurea să-ți merg,
în ce răscruce de nevăzut să te aștept,
lutu-mi într-o doară de tine să-l leg.
prin ce aspirații sparte în uși să aștept
și-n ce fel respirația-mi pătrată sune
pe sub șanse speriate și viralii caiși,
fruntea-mi în nesfârșit să se răzbune,
dar inventez fuga unui timp răsturnat
prin amiaza vieții și încruntata izolare;
mai jos de cercelul tău, mult mai jos
și mai sus de stârcului picior relaxare.
sub influența cerului grav de calm
m-am internat umbră fără scăpare,
nopților fără garduri, fără ajunsuri
și sfericelor foșnete perechi purtare.
n-am să știu niciodată cum să te trec,
ce iertări anume și ce pasteluri...
cât de cosmic adâncul să ți-l umplu
cu ieri și azi, întors-reîntors în feluri.
nu știu acum cât braț mi-a mai rămas,
cât cerc de ochi să lepăd și să-ți azvârl...
tăcut și absent orelor popasuri-n derivă
cu pleoapa-mi mereu udă, mereu mâl.
nu știu în câte rotunde împart vederea
cea lungă, cea mare, așa pe catedrale...
cum să divid anotimpul în blânde bucăți,
de mine mai sus, de tine frumos mai în vale.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre văi
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre sperieturi
- poezii despre religie
- poezii despre relaxare
- poezii despre prezent
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.