Ultimul dar

Iubita mea, de voi pleca vreodată
vei fi în inima şi-n gândul meu,
iar dacă pentru tine-ar fi prea greu,
îţi voi lăsa zălog iubirea-mi toată.

O vei putea privi ca pe-o făptură
pe care trebuie s-o îngrijeşti
ca pe-un copil ce trebuie să-l creşti
cu dragoste, ferit de boli şi ură.

Va fi copilul tău, copil din stele,
va fi minunea ce ni s-a-ntâmplat
când vraja lunii peste noi a dat
în noaptea fără margini şi zăbrele.

Îmi va fi dor, dar tu fii liniştită:
vei fi cu mine chiar de-ar fi să fiu
condus pe ape de un barcagiu
cu doi bănuţi în punga-i ponosită.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!