Să-i dați drumul...
dacă tot am scris cartea asta
să-mi permit acum
să fiu snob
să vă rog
când îmi veți face statuie
(nu aveați de gând
dar cine știe)
să puneți și un cal sub mine
fiindcă toată viața mi-am dorit
să am un cal
și apoi
să urcați calul într-un car
copilăria mi-a rămas acolo
cu ochii pe un car ce străpungea depărtări
iar carul
să-l suiți pe un deal care caută spre mare
toată viața mi-am dorit
să ajung mare și
să-i dați drumul în jos
când vor găsi calul
peste sute de ani
vor zice
uite ai dracu
ăștia alde barbu
călăreau pe sub ape
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.