Gelozie

Atât sunt de gelos, încât îmi vine
Să te ascund adânc în catacombe
Şi-apoi, anxietatea-mi să se-aline,
Să potopesc Pământu-ntreg cu bombe!

Ca nimeni între noi să nu se bage,
Te-aş duce, azi, departe, în pustiu
Si-n jurul tău m-aş apuca şi-aş trage
Cu foc automat în tot ce-i viu!

Ţi-aş pune pe figură văluri mate,
Mănuşi în mâini, picioarele-n botine,
Să nu inspire gânduri necurate
Vederea pielii tale albe, fine.

Pe cel ce se apropie de noi,
Privindu-te atent în timp ce trece
Şi, fluierând, se uită înapoi,
L-aş împuşca atunci, cu sânge rece!

Pe şeful tău, ce ştiu că te alintă
Atunci când îţi întinde câte-o filă,
L-aş pune la perete ca pe-o ţintă
Şi foc cu foc aş trage, fără milă!

De te-aş găsi, ferească Dumnezeu,
Fflirtând cu unul, chiar din depărtare,
Aş năvăli asupră-i ca un leu
Şi, chiar în timp ce-ar implora iertare,

L-aş arunca de la etaj în gol,
Apoi i-aş trage-un glonte-n scăfârlie...
Atât că, deocamdată, n-am pistol
Şi-n plus, eu sunt un om de omenie.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!