Eu

Atunci, păream mai fericit
când inca mai zvacnea durerea-n tampla
credeam în turnuri desanete-n minte
ce soarele mi le-împlanta in inima batanda.

paream nedumerit cand ma-nganam cu cerbii
şi coarnele-si prindeau in astri adormiti
ceream si tropote de cai salbatici sa rasune
cand ochii nu-mi vedeau toti ingerii veniti.

eram nepasator si de furtuni, si linisti
şi de era o alta zi doar mie scrisa-n cer
păream tot mai frumos crezand ca moartea
e doar o panza de paianjen, un mister..

eram mai bucuros cand toate-mi erau date
şi ma-ntrebam de toate imi vor fi
ca pruncul amagit cu mere-n somnu-i dulce
zâmbeam crezand ca toate mi s-ar cuveni.

păream stăpan pe rugile urcate
şi lumea toata este doar a mea
ca tot pamantu-i plin de bunatate
şi ca pe toate numai eu le pot avea.

acum străpung cu lacrimi mainile batrane
şi as mai vrea sa vaz un curcubeu
să pot striga ca toate-s pentru mine
dar am uitat ca toate vin de sus si-n toate-I Dumnezeu.

îmi sprijin fruntea pe-un toiag al mintii
şi iar ma-ntreb cine mi le-a dat?
mi-s ochii orbi si gura fara de cuvinte
şi tot mai singur, si far ce-am adunat.

pădurea e pustie-n jurul pietrei
nu se aud nici pasari, nici cantari
s-au dus cu toate, doar singuratea
sună-n pala vântului în patru zări.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!