Lumina stelelor şi Nefiinţa

Strălucirea stelelor a întrebat Nefiinţa,
"Stăpâne, tu chiar exişti? Sau nu exişti?"
De vreme ce n-a primit nici un fel de răspuns,
Lumina stelelor s-a hotărât să pândească Nefiinţa.
A aşteptat să vadă dacă Nefiinţa se va ivi de undeva.
Şi-a îndreptat atentă privirea iscoditoare spre adâncul Vidului,
În speranţa că va prinde pentru-o clipă imaginea Nefiinţei.
A aşteptat întreaga zi.
N-a zărit nimic.
A ascultat.
N-a auzit nimic.
Atunci, Lumina stelelor, în sfârşit, a strigat: "Asta-i!"
"E mult prea departe! Cine-ar fi în stare s-o atingă?
Pot accepta absenţa Fiinţei,
Dar cum aş putea accepta absenţa Nimicului?
Dar dacă, mai mult decât atât, Nefiinţa există,
Ar putea-o cineva înţelege?"

poezie de Chuang Tzu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!